RADU MAZĂRE: "Să fii JUDECAT în VINEREA MARE SPUNE TOTUL!"

18.04.2014

Primarul Constanței află azi, vineri, 18 aprilie 2014, dacă va merge sau nu în arest. Un complet de la instanța supremă judecă contestația procurorilor anticorupție la decizia de cercetare în libertate a lui Radu Mazăre, în dosarul în care acesta este acuzat de luare de mită.

radu mazare

Potrivit Mediafax, primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat vineri, la ICCJ, înaintea judecării contestației procurorilor anticorupție la decizia de cercetare a acestuia în libertate, că Vinerea Mare este "ziua victoriei împotriva păcatului și a Satanei" și că speranța sa este "în dreptate".

 

Radu Mazăre este acuzat că ar fi luat mită 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, pentru a-l ajuta să câștige contractul pentru construirea locuințelor sociale din campusul "Henri Coandă".

 

Întrebat dacă este o zi grea pentru el, primarul Constanței a spus: "Ca să fii judecat că ai construit case pentru săraci la prețul cel mai mic decât s-a construit vreodată în România, în Vinerea Mare, spune totul"."Dacă ați citit cu atenție motivarea, sunt acuzat că am luat mită ca să îmi îndeplinesc sarcinile de serviciu, să construiesc acest cartier. Credeți că era nevoie să-mi dea cineva mită ca să construiesc un cartier pentru săraci?", a declarat Radu Mazăre când a fost întrebat desăre acuzațiile de luare de mită și fals în declarații.

 

Primarul Constanței a afirmat, joi, că are două posibilități pentru a petrece Paștele, și anume ori în arest, dacă instanța va aproba contestația DNA, ori în campusul social "Henri Coandă", dacă va rămâne în libertate.(sursa:Libertatea.ro)

 

Radu Mazãre, despre arestul la domiciliu: "CICÃ AU VOIE SÃ INTRE GAGICILE" 

10.04.2014

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a povestit din nou despre condițiile din închisoare și spune că dacă va fi arestat la domiciliu se va putea bucura de compania femeilor.

radu mazare arest la domiciliu

"Să știi că nu-i ușor. Să dea Dumnezeu să nu ajungă nimeni acolo, condițiile sunt groaznice. V-am spus cum era cu toaleta... Cu sforăitul, șef onorific de celulă era nea Rușanu, care datorită vârstei era undeva pe sus. E adevărat că le sforăie, le sforăie de rupe-n două, dar nu l-am țâțâit, nu l-am fluierat, că omul are o vârstă. Mai erau vreo doi - trei ardeleni care îl înjurau pe Băsescu cu clăbuci la gură. Le-am și zis: «Păi, băi, nu ni l-ați adus voi pe cap? Voi, Ardealul l-a votat de două ori. Aoleu, că ce-am făcut, că nu știu ce»", a declarat Radu Mazăre.

 

Primarul Constanței a mai spus că ar pleca în Madagascar, așa cum își propusese înainte de acțiunea procurorilor DNA, dar nu știe dacă va putea părăsi țara.

 

"Deocamdată nu pot pleca. Aștept apelul să vedem ce-o fi. Poate mă bagă iar la sforăit, poate îmi dau control judiciar, poate mă lasă liber. Dacă mă lasă liber m-aș duce o săptămână să mă dau cu zmeul, să mă mai limpezesc, că războiul după cum vedeți e aprig", a spus Mazăre.

 

Întrebat ce se va întâmpla dacă va fi arestat la domiciliu, Radu Mazăre a răspuns: "Cică au voie să intre gagicile".(sursa:Libertatea.ro)

 

 

Radu Mazãre, adus cu mascații la DNA! 

08.04.2014

Radu Mazăre a fost adus la sediul DNA pentru audieri. Primarul constănțean este cercetat în cazul unui nou dosar pentru fapte de corupție.

Radu Mazăre a fost adus la DNA pentru audieri, după ce a fost ridicat de mascați dintr-un restaurant. El a declarat că această acțiune a DNA face parte din "sârba procurorilor" și că era conștient că este cercetat încă din 2005. 

radu mazare 

"Nu mi-e frică de mascați, ci de Dumnezeu. Nu mi-e frică de pușcărie", a precizat Radu Mazăre la intrare la DNA.Domiciliul primarului Radu Mazăre și Primăria Constanța au fost luate cu asalt marți dimineață de procurorii DNA pentru efectuarea unor percheziții.

Radu Mazăre, declarație ȘOCANTĂ: "Au tocmit oameni să mă ELIMINE FIZIC în Madagascar"

Reprezentanții Primăriei Constanța au informat că procurorii DNA București au solicitat instituției mai multe documente privind proiectarea și procedurile de achiziții referitoare la construirea campusului social Henri Coandă. 

"Reamintim că în prima fază a acestui proiect s-au construit 906 unități locative (garsoniere și apartamente) modulare destinate nevoiașilor. Garsonierele și apartamentele sunt dotate cu pat și saltea, minifrigider, plită electrică, chicinetă și toaletă cu duș. De asemenea, s-au construit o cantină socială, cabinet medical, locuri de joacă și parcări, precum și o biserică. Valoarea totală a investiției este 30,945 milioane de lei. Documentele solicitate sunt pregătite și vor fi predate în scurt timp celor de la DNA", au precizat, într-un comunicat remis presei, oficiali ai administrației locale constănțene.(sursa:Spynews.ro)

 

Percheziții acasã la Radu Mazãre

08.04.2014

Procurorii DNA fac percheziții la sediul Primăriei Constanța și la locuința edilului Radu Mazăre, într-un dosar de corupție, alături de alți funcționari publici, informează B1 TV.

radu mazare

 

Primarul Radu Mazăre va fi adus astăzi la București pentru audieri.Potrivit lui Radu Mazăre, este vorba de o anchetă care vizează case ridicate în Constanța pentru nevoiași.

Procurorii DNA efectuează percheziții la domiciliul primarului din Constanța, Radu Mazăre, precum și la domiciliul fratelui său și al mamei sale.Concomitent au loc percheziții și la sediul Primăriei Constanța.


Radu Mazăre a declarat la România TV că se află la București și că DNA face percheziții acasă la el și la rudele sale.

"Mascații fac acum percheziții la mine acasă, la fratele meu și la mama. În mandat scrie că vor să găsească documente, înscrisuri legate de companii din off shore, bani și asa mai departe. Deocamdată, nu s-a emis niciun mandat de aducere, dar s-ar putea să se emită, că așa este drumul clasic în România", a precizat Mazăre.(sursa:Click.ro)

 

 

Mihaela Radulescu, desfiintata de Radu Mazare: "A prins-o Elan, fostul sot, cu altul in pat. Mergea la maciuci. E o HAIMANA"

29.07.2013

Mihaela Radulescu a intrat in colimatoriul primarului Constantei, Radu Mazare, care nu s-a abtinut sa dezvaluie lucruri din viata intima a vedetei TV.

     radu mazare

Radu Mazare a declarat ca este foarte bun prieten cu Elan Schwartzenberg, fostul sot al Mihaelei Radulescu, si ca avea o relatie de amicitie si cu vedeta TV, insa nu a mai luat legatura cu diva deoarece a calcat stramb, iar in ochii primarului femeile care fac acest lucru sunt niste...haimanale.

Primarul Constantei sustine ca Mihaela Radulescu a fost prinsa in pat cu un alt barbat chiar in casa in care locuia cu Elan, sotul ei in acea verme.

"O femeie respectata, care este tratata ca o printesa si care face ce a facut Mihaela nu mai merita respect. O femeie maritata pe care o prinde barbatul cu altul in pat.... N-am ce sa zic. Ce poti sa-i mai zici? Elan e prietenul meu, eram si cu ea pana sa faca toata treaba asta. Ea merge la maciuci. Ea este o haimana", a declarat Radu Mazare, la RTV.net.

Radu Mazare a facut aceste declaratii in cadrul emisiunii Edtitie Speciala, de la RTV, prezentata de Cristina Herea. Prezentatoarea l-a rugat, la un moment dat, pe edilul Constantei sa se abtina de la cuvinte vulgare, insa acesta s-a dovedit a fi iritat de observatia moderatoarei si a parasit emisiunea. "Ori ma lasi sa vorbesc, ori faci singura emisiunea. Lasa-ma sa-mi spun parerea si punctul de vedere. De ce m-ai intrebat? Nu voiai sa-ti spun ce cred. Am vrut sa-ti raspund la intrebare. Eu nu mai stau aici", a spus Radu Mazare si in doar cateva secunde a si parasit emisiunea TV. (sursa:Cancan)

Radu Mazare s-a apucat de cantat! Vrea sa dea lovitura cu un featuring cu artistii momentului: Loredana si Cabron!

11.04.2013

Astazi, primarul Constantei, Radu Mazare a venit un Capitala pentru a inregistra imnul celei mai celebre statiuni de pe litoral, piesa care va fi cantata alaturi de Loredana si Cabron.

Radu Mazare

Cei trei au lucrat la acest hit, despre care edilul Constantei sustine ca incearca sa-l lanseze de multa vreme.

Radu Mazare spune ca a vrut intotdeauna sa aiba un imn al “celui mai nebun loc de distractie de la malul marii”, tinand cont ca anul acesta, la Mamaia se va organiza Festivalul International al Cluburilor.

Melodia va fi lansata pana de 1 mai, atunci cand se va da si startul petrecerilor estivale. Desigur, Mazare s-a gandit si la un videoclip, de unde nu vor lipsi fetele frumoasa, pe care primarul le-a declarat brand de tara.(sursa:cancan)

Radu Mazãre, loviturã grea pentru cluburile de noapte din Mamaia

27.03.2013

radu mazareProprietarii de cluburi din stațiunea Mamaia vor trebui să aibă care alegorice cu care să participe, în sezonul estival, la caravanele organizate de Primăria Constanța, potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, în caz contrar urmând să fie amendați sau să le fie anulată autorizația de funcționare.

Consilierii locali municipali constănțeni au aprobat, marți, un proiect de hotărâre privind aprobarea unor măsuri de stimulare a turismului în stațiunea Mamaia, printre acestea aflându-se și obligarea proprietarilor de cluburi de a construi un car alegoric cu care să defileze în timpul sezonului estival, conform mediafax.

Proiectul a generat dezbateri între consilierul PNL Radu-Bogdan Matei și primarul Constanței, Radu Mazăre. Liberalul a spus că proprietarii de cluburi nu trebuie să fie obligați să facă acest lucru. (sursa:Click)

Radu Mazare: "Nu imi plac siliconatele si buzatele". Uite ce femei prefera!

05.12.2012

Mare iubitor al sexului frumos, primarul Constanței, Radu Mazăre, recunoaște că-i plac femeile naturale, nu cele "tunate".

"Îmi plac fetele vesele și ghidușe. Nu îmi plac siliconatele. Îmi place naturalețea radu mazareși frumusețea", a spus Radu Mazăre, marți, pentru emisiunea "Drept la țintă", de la Kanal D.

Edilul a mărturisit că preferă blondele, cu zâmbet frumos, și a precizat că nu-i plac femeile materialiste.

"Eu miros femeile care vor ceva, care sunt pe interes. Nu le ofer genți, poșete și alte lucruri. E frumos să oferi dragoste și atenții", a adăugat Radu Mazăre, în vârstă de 44 de ani. (sursa:Libertatea)

 

Îndemnul lui Radu Mazãre pentru fiul "complexat" de colegii lui bogati: "Dacã vrea bani si masini, LA MUNCÃ!"

19.09.2012

După ce Răducu Mazăre i s-a plâns tatălului că se simte complexat la Londra, unde studiază Administrarea afacerilor și Drept internațional în limba chineză, dim cauza colegilor lui foarte bogați, primarul Constanței i-a dat o replică pe măsură, potrivit România TV.

radu mazareRăducu i-a povestit tatălui său că are colegi care vin la școală cu mașini de lux, în vreme ce el circulă cu metroul.

Edilul din Constanța a adăugat că, în niciun caz, nu o să-i cumpere mașină fiului, iar dacă vrea mai mulți bani, va trebui să-i câștige singur.

"Are colegi care vin la școală cu Ferrari, cu Bentley, cu Lamborghini, că sunt fel de fel de arabi acolo.

El merge cu metroul, îi bălăngăne capul câte trei stații de la cămin până la facultate. Dacă vrea bani, să strângă. A primit o mașină de la unchiul său, următoarea și-o cumpără cu banii lui.

Dacă vrea bani, la muncă. Așa am convenit cu el. Să facă el bani și să-mi dea să-i cheltuiesc în club. Eu îți plătesc școala și îți mai dau cât ai nevoie să mănânci", a mai precizat Radu Mazăre.(sursa:libertatea)

Mazãre, vedeta mitingului USL

20.01.2012

7.000 de români, potrivit estimărilor jandarmilor, s-au adunat ieri pe Șoseaua Kiseleff din Capitală, la chemarea USL, pentru a cere demisia Guvernului Boc și a președintelui Traian Băsescu.

radu mazareOrganizatorii estimau prezența a 10.000 de oameni la manifestație. Liderii Victor Ponta și Crin Antonescu nu au stat printre protestatari, ci au așteptat la căldură, în sediul PNL, momentul când trebuiau să vorbească.

Până la apariția acestora, atmosfera a fost întreținută de primarul Constanței, Radu Mazăre , îmbrăcat războinic, cu o bonetă roșie și geacă verde și însoțit de un grup de 30 de tineri îmbrăcați identic. „Nu vă fie frică, vine Măzărică", scandau aceștia în timp ce se plimbau printre oameni.

De pe o scenă amplasată la Arcul de Triumf, artiștii Mircea Diaconu, Emil Hossu și Gheorghe Zamfir au vorbit nemulțumiților din partea societății civile, urmați de liderii USL.

După ora 17.30, când mitingul a fost declarat închis, circa o mie de protestatari s-au deplasat în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului.(sursa:click)

Radu Mazăre a ajuns cu maşina în şanţ

21.09.2011

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a fost implicat într-un incident auto, la Poarta Albă, după ce un cauciuc de la mașina sa a explodat.

radu mazarePotrivit realitatea.net, Radu Mazăre se îndrepta cu mașina personală către București, iar în apropiere de localitatea Poarta Albă unul dintre cauciucuri a explodat în mers.

Mașina în care se afla edilul Contanței a ajuns cu o roată în șanț. Primarul Constanței nu a fost rănit și nici mașina nu a fost avariată.

Autoturismul a fost trimis la Constanța și în locul lui a fost adus un altul.(sursa:libertatea)

Primarul Radu Mazăre, amenințat cu executarea silită

01.06.2011

Primaria Constanța este la un pas de a fi executată silit, un invenstitor italian așteptând de cinci ani să-i fie plătită contravaloarea lucrărilor de infrastructură la cel mai luxos cartier rezidențial de pe malul mării.

radu mazare

Omul de afaceri Romeo Nunzio a câștigat, în 2006, prin sentință definitivă și irevocabilă a Înalte Curți de Casație și Justiție, obligarea Primăriei Constanța de a respecta un contract încheiat în 1999, prin care municipalitatea se angaja să platească infrastructura viitorului ansamblu rezidențial, scrie Evenimentul Zilei.

În 2000, când Radu Mazăre a câștigat alegerile locale, noul edil a refuzat, potrivit avocaților, predarea terenului și a atacat contractul de concesiune în instanță.

Investitorul italian, prin compania Fincogero, a fost nevoit să stopeze lucrările timp de peste șase ani, până când Înalta Curte i-a dat dreptate.(sursa:libertatea)

Radu Mazăre, despre interzicerea etnobotanicelor: ”Mă interesează sportul şi fetele, nu drogurile”

11.02.2011

Primarul Radu Mazăre a interzis funcționarea magazinelor de produse etnobotanice la Constanța, Edilul a afirmat că a promovat acest proiect pentru a nu fi suspectat că îi favorizează pe cei care vând astfel de produse, el spunând că îl interesează sportul și fetele, ci nu drogurile.

radu mazareRadu Mazăre, a spus despre proiectul prin care se interzice funcționarea magazinelor care comercializează etnobotanice și care a fost votat joi de consilierii locali că nu știe cum se va putea aplica din punct de vedere legal, dar că l-a inițiat din cauza presiunii mediatice.

''Am avut însă atâtea întrebări de la ziariști, că de ce noi nu le interzicem, chiar dacă eu spuneam că nu avem temei legal, că eu nu autorizez magazine și, ca atare, nu pot să interzic magazinele. Nici nu știu cum să definesc aceste substanțe, că n-am specialiști la primărie.

Nu știu dacă un pliculeț este de ceai sau de etnobotanice, că este o definiție care nu este stabilită de lege. Dar am spus, ca să n-avem discuții, să nu pară cuiva că eu aș fi interesat de vânzarea acestor etnobotanice, dăm hotărâre de consiliu.

Dar nu știm cum se poate aplica. Pe mine nu mă interesează. Mă interesează sportul și fetele. Drogurile, nu. (...) Nu știu cum vor fi închise, care este calea legală, urmează să mai studiez'', a afirmat edilul Constanței. (sursa:libertatea)

Radu Mazăre, în sezonul 2 al emisiunii «Burlacul»?

12.08.2010

 Audiențele foarte bune obținute de show-ul "Burlacul" au impresionat conducerea postului Antena 1.

radu mazare

Aceasta pregătește, se pare, un nou sezon al concursului, care ar putea avea loc fie în această toamnă, fie în primăvara anului viitor. Surse din Antena 1 ne-au spus că personajul cel mai dorit pentru a fi succesorul lui Bote în rolul burlacului perfect e nimeni altul decât Radu Mazăre, edilul Constanței. De asemenea, se discută cooptarea lui Cătălin Botezatu în echipa emisiunii, cel mai probabil în rolul de prezentator.

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, lui Bote urmează să i se propună oricum o emisiune de divertisment, ținând cont că designerul are mare priză la public. (sursa:libertatea)

Mazăre, una nu-ţi ajunge?

09.08.2010

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a petrecut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Clubul Crush, din Mamaia.

oana durubala, radu mazare si mirela matichescu

Îmbrăcat lejer, cu o ținută de mers la plajă, Mazăre a venit însoțit de Miss Litoral 2010, Oana Durubală, din Bacău. Nu s-a mulțumit însă să stea în compania unei singure femei, ci a mai invitat-o la masă și pe proprietara clubului, Mirela Matichescu. Mazăre s-a distrat alături de cele două tinere până dimineață. (sursa:libertatea)

Mazăre îşi lasă averea «la gagici»

04.08.2010

Nonconformistul edil al Constanței, Radu Mazăre, a dezvăluit într-un interviu dat publicației Kamikadze modul în care o să-și împartă averea: trei sferturi la gagici și un sfert băiatului său, Răducu.

radu si roxana

Mazăre le-a explicat jurnaliștilor de la Kamikadze motivul pentru care a ales să stea cu chirie și a renunțat la vila lui din Mamaia Sat. “Eu stau cu chirie. Am avut o casă în Mamaia Sat, dar am vândut-o. De ce trebuie să adun eu proprietăți multe?”, a povestit primarul.

Are vreo 10 milioane de euro

Despre averea lui, pe care o estimează la aproximativ 10 – 12 milioane de euro, Mazăre a spus că deja s-a hotărât cum o va împărți atunci când va simți că i se apropie sfârșitul. “Te interesează cum o să împart averea? Fii atent cum fac: un sfert las copilului meu, un sfert las prietenei oficiale de la momentul respectiv, iar jumătate din avere o împart cu toate gagicile pe care le am în momentul ăla, adică vreo cinci-șase”, a spus edilul. El a venit la întâlnirea cu jurnaliștii alături de actuala lui iubită oficială, Roxana, pe care o alintă “Păluga” și care, momentan, este pe lista de moștenitori ai primarului, urmând să primească vreo patru milioane de euro. (sursa:libertatea)

Mazăre, îmbrăţişat de o pensionară - Mânca-l-ar mama de primar!

29.07.2010

Primarul Radu Mazăre a fost întâmpinat, în fața Primăriei Constanța, de o pensionară care l-a strâns în brațe și care a început să-i plângă pe umăr.

radu mazare

“Am venit să-i mulțumesc. De atâtea ori ne-a ajutat cu bani. Boala nepoțelului nostru este foarte grea, iar medicamentele ajung până la 1.400 de lei”, a declarat Olimpia Voicu, femeia care l-a luat în brațe pe edil. (sursa:libertatea)

Radu Mazăre: "Femeia este ca un cal"

05.05.2010

Primarul orașului Constanța, Radu Mazăre, a vorbit în cadrul emisiunii "Happy Hour" de la PRO TV, despre femeia ideală din punct de vedere fizic dar și despre asemănările despre condusul unui zmeu și condusul unei reprezentante a sexului frumos.

radu mazare

"Diferența dintre zmeu și femeie? La început e mai greu de condus zmeul dar după ce îl înveți, zmeul te ajută. Femeia este ca un cal pe care-l călărești. Te obișnuiești la un moment dat cu el dar nu știi când o ia razna. Dar diferența dintre un copil și un bărbat știți care este? Prețul jucăriilor", a glumit Mazăre, la Happy Hour.

Mazăre a confirmat și faptul că blondele sunt feblețea sa, și a făcut o descrie succintă a unei femei ideale.

"Îmi plac femeile slabe, frumoase, înalte, preferabil blonde, trebuie să râdă și să nu mă bată la cap. Nu sunt adeptul operațiilor estetice", a declarat primarul din Constanța. (sursa:libertatea)

A petrecut 1 Mai cu iubita

04.05.2010

A profitat ca este 1 Mai si si-a scos iubita in club. Radu Mazare, primarul Constantei, si Roxana au fost unul dintre cuplurile cele mai admirate din clubul Bamboo, din Mamaia.

roxana si radu

Cei doi au ales acest club pentru a petrece sambata trecuta. Inconjurat de prieteni, primarul nu si-a scapat din ochi iubita, Roxana, alaturi de care traieste o frumoasa poveste de dragoste, care a inceput acum patru ani. Cei doi au facut furori pe ring, stiut fiind ca primarul este as in ale dansului.

Dupa patru ore, Mazare s-a retras impreuna cu Roxana. Primarul avea nevoie de odihna, pentru ca duminica dimineata a iesit pe mare, la Mamaia, unde s-a dat cu zmeul. A fost insotit de fratele sau, Mihai, si de cativa prieteni, iar vremea i-a fost un aliat de nadejde. (sursa:cancan)

Mazăre: "Pe banii cui l-au înregistrat pe frate-miu?"

23.03.2010

Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, susține că, deși țara se află într-o situație economică dificilă,  serviciile secrete au în prezent mai mulți angajați ca pe vremea lui Ceaușescu. "Am ajuns o țară de urmăriți și urmăritori", a spus pesedistul, arătându-se uimit că societatea civilă și politicienii nu critică alocarea unor bugete exorbitante pentru acestea.

radu mazare"Avem de 2,5 ori mai mulți angajați la serviciile secrete decât pe vremea lui Ceaușescu. Se cheltuie un miliard de euro pentru serviciile secrete. Pe banii cui l-au înregistrat pe frate-miu, la restaurant zile în șir?

Pe mine m-au ascultat într-un dosar în care au deplasat.... au stat jumătate de an la Constanța. Au cheltuit 40 de miliarde.

Nu au găsit nimic. Dacă ați avea un frate pe care stau de cinci ani călare toate serviciile, e normal să-l întrebi pe unul ca Voicu, care e avocat, dacă îl ia pe frate-miu.

Frate-miu nu a vorbit nimic despre dosar, dosarul nu se judecă, se tot amână. Orice se judecă la Cluj, se judecă de către Băsescu. Acolo este fieful PDL, acolo e Țuluș, acolo e 'cap de mort' ", a declarat Radu Mazăre, la Antena 3.

Senatorul PSD Alexandru Mazăre a declarat, vineri, pentru mediafax, că discuția dintre el și senatorul PSD Cătălin Voicu, din stenogramele din dosarul DNA, a fost una "politică". (sursa:libertatea)

Radu Mazăre a cusut, în direct, sutienul unei dansatoare

23.02.2010

Pentru că a fost la Carnavalul de la Sao Paolo și pentru că a și făcut un super show în Brazilia, primarul din Constanța, Radu Mazăre, a fost invitat în emisiunea lui Mădălin Ionescu unde a dansat, a cântat dar a și cusut... un sutien.

sutien

Nonconformistul Radu Mazăre a povestit cum a petrecut cu filul său, Răducu, la Carnaval și nu s-a sfiit să danseze samba în platou, mai mult chiar, a invitat și câteva doamne din public pentru a le învăța cum să se miște pe acest ritm.

Provocarea maximă a venit în momentul în care Mazăre a fost rugat să-i coasă sutienul unei dansatoare de la Antena 1... Deși inițal părea că nu va răspunde acestei invitații, primarul nu s-a putut abține și, cu zâmbetul pe buze, a cusut, “pe viu” lenjeria intimă a fetei.(sursa:libertatea)

Mazăre a renunţat la candidatura pentru şefia PSD

20.02.2010

Radu Mazăre a aunțat, astăzi, la Congres, că renunță la candidatura sa pentru funcția de președinte al PSD și îl sprijină pe Victor Ponta, deoarece acesta "are sânge în el".

"Victor Ponta are sânge în el. Și, dacă am găsit un băiat care are sânge în el, eu vreau să-l las pe el. De aceea, cei care doreau să mă susțină pe mine, susțineți-l pe Victor", a spus Mazăre, citat de Mediafax.

Totodată, primarul Constanței l-a criticat pe actualul președinte al partidului Mircea Geoană, spunând că a simțit "o durere în plex", când  acesta a afirmat că a fost "să se relaxeze" înainte de confruntarea din turul al doilea al alegerilor prezidențiale. (sursa:libertatea)

Mazăre isi parcheaza barca-n casa

09.02.2010

Edilul Constanței, Radu Mazăre, nu-l concurează pe tăticul Playboy, Hugh Hefner, doar la femei, mașini și haine excentrice, ci și la luxul din locuință. „Click!" vă prezintă, în exclusivitate, casa de vis din Mamaia, în care locuiește pesedistul alături de cei doi frați și de fiul său Răducu.

Radu Mazare

 

Vila în care locuiește Radu Mazăre, de pe malul lacului Siutghiol din stațiunea Mamaia, a fost refăcută, ca la carte, aproape din temelii de către primar.

Majoritatea materialelor și a obiectelor din eleganta vilă au fost comandate sau aduse, personal de Mazăre, din străinătate. După câțiva ani de amenajări, primarul Constanței se poate lăuda cu una dintre cele mai de lux locuințe din România, care poate rivaliza ușor, datorită amplasării sale, cu cele de pe Coasta de Azur sau din Miami.

Radu Mazăre nu intră doar pe ușă în casă, ci chiar și la bordul șalupei, pe care o ancorează direct în holul vilei sale.

Parterul locuinței este un imens living cu vedere la lac. Pereții din sticlă, pornesc chiar de lângă apă. Pe lângă un sistem foarte performant de camere video, doar niște jaluzele care funcționează cu telecomandă, îi asigură intimitatea lui Radu Mazăre.

Unul dintre televizoare și sistemele audio din sufragerie ies din pereți în momentul în care primarul le activează. Și pentru ca relaxarea să fie completă, Radu Mazăre nu calcă pe orice fel de covor, ci pe piei lânoase de lamă aduse din America de Sud, dar și de leopard.

Tot de peste Ocean, și-a adus și cactușii, pe care i-a plantat direct în podeaua locuinței. Plantele exotice nu abundă doar în casă, ci și pe terasa și în grădina care îi înconjoară căminul, o adevărată fortăreață, de altfel.

Dacă la parter Radu Mazăre se relaxează sau mai trece pe la bucătărie, etajul este destinat dormitoarelor, unui dresing impresionant și unei băi imense, care ar umple pe oricine de invidie.

În sala de baie tronează o cadă cu jacuzzi, iar lângă ea o saună pentru patru persoane. Răducu nu este nici el neglijat în casa tatălui său. Camera acestuia este viu colorată și plină de jucării de pluș. Conform unor agenți imobiliari constănțeni, proprietatea lui Mazăre este evaluată la circa 750.000 de euro.(sursa:click)

Radu Mazăre i-a făcut cadou Taniei Budi o pereche de chiloţi roşii

08.02.2010

Primarul Constanței, Radu Mazăre, surpinde din nou. Nonconformistul edil a găsit un mod neobișnuit de a promova social-democrația cu ajutorul...chiloților.

Invitat la ziua de naștere a Taniei Budi, Radu Mazăre i-a oferit în dar vedetei pe lângă cadoul de bază și  o pereche de chiloți roșii.

„I-am cumpărat un ruj, un parfum, o rochie și chiloți. O pereche de chiloți roșii. Păi, nu e asta culoarea social-democrației?", a declarat edilul Constanței pentru Realitatea TV.

tania budi

(sursa:libertatea)

Radu Mazăre, pe ritmul dansului pinguinului

03.02.2010

Radu Mazăre surprinde din nou! Nonconformistul primar al Constanței  și-a făcut apariția în platoul emisiunii "Acces Direct" într-o mașină clasică decapotabilă, îmbrăcat ca un gangster și  însoțit de două tinere frumoase.

În timpul emisiunii de la Antena 1, Mazăre nu s-a dat în lături de la provocările la care a fost supus și și-a demonstrat încă o dată  aptitudinile de dansator amator.

Primarul Constanței a surprins audiența dansând "Zorba Grecul" și dansul pinguinilor și a dat lecții la spartul farfuriilor. (sursa:libertatea)

Mazare danseaza la carnavalul de la Sao Paolo

03.02.2010

Primarul Constantei, Radu Mazare, va disparea o vreme de pe agitata scena politica pentru a-si reincarca bateriile in Brazilia. El a acceptat invitatia de a participa la renumitul Carnaval de la Sao Paolo, care va avea loc in aceasta luna.

radu mazare

Desi a anuntat ca ar fi dispus sa candideze la sefia PSD, pentru ca partidul are nevoie de un lider "cu sange", edilul ia o pauza momentan, cat sa dea o fuga la Sao Paolo, una dintre destinatiile sale preferate. "Am fost invitat de trupa de samba Vai-Vai si voi merge la carnaval, unde voi si dansa alaturi de trupa. Vor avea si un invitat special, pe fotbalistul brazilian Marcos Evangelista de Moraes, cunoscut sub denumirea de Cafu, dublu castigator al Cupei Mondiale", a precizat primarul, cunoscut drept un impatimit al dansurilor exotice. El a mai spus ca este foarte curios, deoarece prietenii lui din Brazilia i-au spus ca ii vor face si un costum special pentru carnaval. In excursia pe care o va face in Brazilia, primarul va fi insotit si de fiul sau, Raducu Mazare, si el iubitor de dansuri latino.

A facut show la Mamaia

Frumusetea ritmurilor latine l-a facut pe primarul Constantei sa arate si turistilor care au fost asta-vara in statiunea Mamaia cum stiu sa se distreze brazilienii. Pentru distractia celor care si-au petrecut concediul pe litoralul romanesc, Radu Mazare a adus trupa Vai-Vai in statiunea Mamaia, unde aceasta a prezentat spectacole seara de seara pe tot parcursul sezonului estival. Mai mult, intr-una dintre seri, ritmurile muzicii latine pe care dansatoarele isi miscau lasciv soldurile l-au facut pe primarul Radu Mazare sa danseze si el. Dansul lui a atras atentia turistilor, care l-au aplaudat la scena deschisa. (sursa:cancan)

Mazăre: "La şefia PSD e nevoie de un lider cu sânge şi nu exclud candidatura"

02.02.2010

Liderul PSD Constanța, Radu Mazăre ar părea încântat să candideze la funcția de președinte al partidului.

"Mi s-a propus de multe ori să candidez. Mă mai gândesc și la asta. Poți să știi dacă nu mă îmbrac militar și candidez? Nu excludeți nici posibilitatea asta. Dar îmi pun basca roșie, aia din campanie. S-ar putea să fie o surpriză, de obicei eu când candidez adun voturi", a declarat astăzi edilul Constanței. Mazăre a adăugat: "Este însă nevoie de un lider cu sânge".

Mazăre a clarificat și speculațiile potrivit cărora ar fi de partea lui Miron Mitrea: "Mitrea este prietenul meu, am spus-o întotdeauna dar asta nu înseamnă că îl susțin pe el". (sursa:libertatea)

Mazăre va dansa samba în Brazilia

15.01.2010

Întors din vacanța de două săptămâni petrecută în Brazilia, unde a făcut scufundări și s-a dat cu zmeul, edilul Constanței, Radu Mazăre, se gândește serios să se reîntoarcă foarte repede în țara sambei.

Astfel, însoțit de fratele Mircea și de fiul Răducu, primarul Constanței va pleca din nou în Brazilia, la celebrul festival de samba de la Sao Paolo, ce începe luna aceasta și se termină în februarie.

radu mazare

“Vom sta șapte zile la Sao Paolo și vom dansa pe sambadrom, pe un car alegoric. Școlile de samba din Brazilia au o tradiție în a invita câte o personalitate care să danseze la carnaval. Anul acesta, școala din Sao Paolo m-a invitat pe mine“, a declarat Radu Mazăre. (sursa:libertatea)

Mazăre şi-a tras Jaguar de 114.000 de euro

13.11.2009

Cunoscut ca un mare amator de mașini de lux, primarul Constanței, Radu Mazăre, și-a îmbogățit colecția auto cu un model Jaguar XF, în valoare de 114.000 de euro.

jaguar

Întrebat dacă limuzina îi aparține, edilul a răspuns afirmativ: “Da, e a mea, am achiziționat-o în leasing. Cei de la firma importatoare mi-au oferit o super-reducere, așa că am decis să-o iau”. În altă ordine de idei, Mazăre a fost audiat ieri de inspectorii Agenției Naționale de Integritate, care ar fi găsit nereguli în declarația lui de avere. (sursa:libertatea)

Mazare crede ca Boc e o "Bascalie de prim-ministru"

30.10.2009

Primarul Constanței, Radu Mazăre, l-a numit pe Emil Boc "premier de bășcălie", și l-a acuzat că a "împărțit românii în două culori - români negri și români portocalii", anunță Agerpres

radu mazare"În opinia mea, această bășcălie de prim-ministru, pe nume Boc, a împărțit românii în două culori - români negri și români portocalii. Este revoltător să arunci cu bani (...), să îngropi în bani orașele care au primari portocalii, iar celorlalți să le dai zero. Pentru Boc, românii sunt fie negri, fie portocalii', a spus Mazăre.

Primarul Constanței a susținut o conferință de presă astăzi, la grupul senatorial al PSD, alături de primarii din Timișoara, Iași și Pitești, pentru a protesta față de alocarea discriminatorie a banilor destinați încălzirii populației. (sursa:libertatea)

Radu Mazare a dansat samba pentru Diana Munteanu

26.10.2009

Dincolo de pasiunile care l-au facut deja celebru, Radu Mazare este intotdeauna o aparitie exotica, ca doar nu degeaba sacourile sale l-au facut invidios pana si pe Catalin Botezatu. Este o persoana deschisa, care intotdeauna spune ceea ce gandeste si simte, si asa are de gand sa fie toata viata, dupa cum a marturisit chiar el, sambata, la "Conferinta de presa" a Dianei Munteanu Niculescu. radu mazare

Cum este insa o persoana lipsita de inhibitii, edilul Constantei nu a stat prea mult pe ganduri atunci cand a fost provocat de presa pentru a face o mica demonstratie de samba, dansul fiind o alta placere pe care nu si-o refuza niciodata.

Pe de alta parte, aflat deja la cel de-al treilea mandat de primar, Radu Mazare subliniaza ca aceasta performanta nu s-a concretizat numai dansand samba si dandu-se cu zmeul.

"In primul rand am facut treaba. In primii doi ani de zile am muncit extraordinar de mult, pana mi-am facut echipa. Asta e cheia succesului - un conducator este foarte bun atunci cand stie sa-i puna pe altii la munca", a dezvaluit primarul constantean care este cheia succesului sau. (sursa:antena2)

Radu Mazare, anchetat de ANI si DNA in acelasi dosar

Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat vineri că ultimul dosar în care este anchetat de Agenția Națională de Integritate (ANI) are același obiect ca dosarul pentru care este cercetat și de Direcția Națională Anticorupție (DNA).

"Ultimul dosar cu conflictul de interese vizează licitațiile publice câștigate de către TV Neptun și de către Telegraf Advertising, unde eu am fost acționar acum șase ani de zile. Mă controlează de la dreapta DNA și de la stânga ANI", a declarat edilul, întrebat fiind dacă ANI i-a comunicat cauza pentru care anchetat.

"Este țara  lui Papură Vodă. Pe mine mă anchetează ANI că de ce a câștigat o firmă în care eu am fost acționar acum șase ani de zile, iar fra-su lu' Băsescu este implicat în trafic de armament și nu-l controlează nimeni nici pe el, nici pe fra-su", a mai spus Mazăre.

Dosarul în care este vizat Mazăre se referă la atribuirea sumei de 800.000 de euro, de către Primăria Constanța, prin licitație, către SC Cable Neptun SRL, care deține postul TV Neptun, în vedera furnizării de servicii de publicitate. Mazăre spune că de acest contract au beneficiat și alte trei posturi TV. (sursa:realitatea)

Radu Mazăre s-a aflat în incompatibilitate timp de șapte luni, susține ANI, și riscă să piardă funcția de primar

Probleme pentru primarul Constanței, Radu Mazăre! Agenția Națională de Integritate susține că primarul s-a aflat în incompatibilitate șapte luni, în anul 2003, fiind administrator la o societate comercială, în timp ce era primar, lucru interzis de lege. Radu Mazăre riscă să fie demis dacă nu dovedește contrariul. Primarul Constanței, Radu Mazăre, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 aprilie 2003 - 6 noiembrie 2003, deoarece a fost, concomitent, primar și administrator al unei firme, și riscă, astfel, să piardă funcția publică, anunță ANI, printr-un comunicat.

radu mazareComunicatul precizează că Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la posibila nerespectare a regimului incompatibilităților. Mazăre a fost înștiințat cu privire la verificări prin două adrese din 27 iulie 2009, respectiv 28 iulie 2009, potrivit aceluiași comunicat.

"Potrivit prevederilor art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, funcția de primar este incompatibilă cu funcția de administrator la societățile comerciale", se arată în comunicat.

ANI precizează că, potrivit articolului 91 alineatul 4 din același act normativ (în situația în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunță la una dintre cele două funcții incompatibile în termenul prevăzut la alin. 3), prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 60 zile, la propunerea secretarului unității administrativ-teritoriale.

În urma verificărilor a reieșit că, în data de 4 noiembrie 1998, Radu Mazăre a fost numit administrator la S.C. Nisipuri SA, funcție din care s-a retras în data de 6 noiembrie 2003. În anul fiscal 2003, S.C. Nisipuri SA a avut venituri aproape 340.000 de lei și un profit brut 132.000 de lei.

În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestație, mai precizează Agenția. (sursa:realitatea)

Mazăre: Slugile politice ale lui Băsescu s-au grăbit să declare incompatibilitatea mea

"Șefu', l-am prins pe Mazăre! L-am găsit! A fost administrator în 2003 la o societate și nu avea dreptul, conform legii!" Acesta este scenariul pe care l-a făcut primarul Constanței, Radu Mazăre, într-o inedită "conferință de presă" susținută într-un cadru cât se poate de neobișnuit, unde altundeva decât... pe o terasă din Constanța.

"După ce domnii de la ANI, ca și cei de la DNA nu mai știu ce să mai caute și să mai răscolească, acum, s-au repezit ca ulii să-mi caute chiloții din 2003! Și să vezi stupoare: l-am descoperit pe Mazăre incompatibilul! E nenorocire! Domnule președinte, să mă avansați!", a continuat, în același stil burlesc, primarul Constanței.

"Domnii de la ANI, slugile politice ale lui Băsescu, de la ANI, s-au grăbit să dea un comunicat de presă prin care să declare sus și tare incompatibilitatera mea, fără ca inspectorul de integritate, sau directorul de la ANI, sau oricine, femeia de serviciu de la ANI, să-mi dea un telefon și să-mi pună o singură întrebare: Ați fost sau nu ați fost? Care este punctul dvs. de vedere?", a acuzat Radu Mazăre.

În opinia lui Radu Mazăre, acuzația de incompatibilitate care i-a fost adusă "este o grabă caraghioasă, o reacție a unei instituții a statului care demonstrează, încă o dată, că totul este subordonat politic".

Primarul Constanței a prezentat, pentru a se disculpa de acuzația adusă, o serie de acte "doveditoare". Conform actului constitutiv al Societății Nisipuri, se pare că Registrul Comerțului a înregistrat greșit numele administratorului. Astfel, în loc de a trece numele Mazăre Mihai, au scris Mazăre Radu Ștefan. (sursa:realitatea)

Radu Mazăre, nazist de formă sau de fapt?

"Sînteți niște handicapați! Aia nu e uniformă nazistă, unde vedeți voi svastica pe ea? Este uniforma unui ofițer din armata germană, care a complotat să-l dea jos pe Hitler. Costumația este inspirată din filmul Valkyrie!" Incredibila declarație (citată pe www.tashy.ro, un blog cu tentă politică, made in Constanța) îi aparține unui reporter inimos de la TV Neptun, care s-a grăbit să dea o limbă umedă pe turul pantalonilor purtați cu atîta rigoare nemțească de către șeful său, primarul Radu Mazăre.

radu mazarePentru detalii legale și alte amănunte tehnice l-am contactat de urgență pe Asztalos Csaba Ferenc, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. "Foarte neinspirată alegerea domnului Radu Mazăre. E o importantă persoană publică, nu un simplu manechin, ceea ce e, desigur, o circumstanță agravantă. În calitate de președinte CNCD condamn public gestul domniei sale. Și sînt nevoit să remarc că prezentarea de modă nu a avut drept scop prezentarea uniformelor militare din Al Doilea Război Mondial, nemți, aliați, japonezi și așa mai departe – singurul context în care gestul lui Radu Mazăre ar fi avut o justificare legală."

Cert este că Isabella Teodoroiu, director la firmele SC X-Alter Event SRL & SC Montenapoleone SRL și organizatoarea galei de modă de la Constanța, poartă o responsabilitate demnă de notat: "Costumul a fost ideea mea. Eu am luat măsurile și le-am trimis la un atelier din Germania, unde se realizează costume pentru filme. Am vrut să reproducem un costum de Wehrmacht din filmul Valkyrie, cu Tom Cruise. Abia în ziua evenimentului ne-am dat seama că uniforma este identică cu cele din film și ne-am străduit să ascundem cît mai bine simbolurile naziste. Nu văd nici o problemă de ordin legal. E vorba de un show, de artă, de fashion și nu de o declarație politică." Așa o fi, nu ne pricepem la modă. Dar, în calitate de simpli jurnaliști, remarcăm faptul că nici pictorialul din Playboy, cu Radu Mazăre gangster, nu a trecut drept o declarație politică. Deși era, după cum remarcaseră niște art-directori de la DNA.

svasticaP.S. Îi rămăsesem dator reporterului de doi lei vechi de la TV Neptun cu o informație de larg interes național. Unde vedem noi, ziariștii handicapați cu Photoshop, svastica lui Mazăre? Pe catarama centurii. (sursa:catavencu)

Radu Mazare: Imi cer scuze in fata celor deranjati, nu am dorit sa agresez pe cineva prin tinuta mea

Primarul Constantei, Radu Mazare, si-a cerut scuze marti pentru ca a defilat intr-o uniforma de ofiter german in timpul prezentarii de moda cu tematica militara de la Mamaia. "Nu am dorit sa agresez pe cineva prin tinuta mea", a spus Mazare, citat de NewsIn.

"Eu am interpretat rolul unui ofiter care lupta impotriva lui Hitler. Acum, sigur, sunt unii care s-au simtit deranjati. In acest context eu imi cer scuze in fata lor, pentru ca n-am vrut in niciun caz sa agresez pe cineva prin tinuta mea", a afirmat Radu Mazare. (sursa:hotnews)

Comentarii

până acum sunt 1 comentarii

in poza cu mazare si pensionara, care dintr-e ei este mutant? Mai apare o mina in plus in acea poza....?! ti-a scapat..

Postat de photoshop Friday, 25.05.2012 @ 10:02am | #1

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]